Hail and kill!

Dracusoru' de Bucuresti a revenit.
Pe blog, da' mai ales la de la concertul Manowar!
Care efectiv m-a lasat fara cuvinte. Si la propriu (bunica mai are voce de la atata urlat) dar si la figurat.
Oamenii aia au facut mai mult ca un concert. Au facut spectacol. Au facut ca, aproximativ 2 ore, sa vibram. Au fost incredibili. Au aratat ce inseamna metal adevarat si mai ales respect pentru fani.

Au fost doua ore in care, alaturi de my warrior half, am trait ceva de neimaginat, un sentiment de apartenenta, de putere, de respect pt cei din jurul meu. 2 ore in care manelele nu au existat, nici cocalarii (mda, pitzipoance da. Alea doua din Bulgaria care s-au urcat pe scena).
Manowar sunt incredibili. Ce au facut ei in Romania, nu cred ca a facut nimeni, nici macar Metallica in '99 (ca anu trecut.... Al de sus cu mila). Manowar sunt cu adevarat show-men.
DeMaio a vorbit vreo 5 minute in romana. Cred ca le-a invatat fonetic, da' asta nu conteaza. A facut-o. Nu faci asta cand nu-ti respecti fanii, ca aici nu e vorba de bani. Aia veneau si dac-o faci si daca nu (d-aia-s Metallica stinkin'rich si... cam atat).

Manowar au aratat azi-noapte ce inseamna metale adevarate. Si mai mult decat orice, ne-au aratat respect. Respect si de la noi, fanii, pentru ei.
Si multumesc, Cezar, chiar daca pana la urma nu ai putut veni, ca, acum 6 ani, mi-ai dat un CD cu Manowar, cu mentiunea "sora-mea a mica, asculta, ca o sa-ti placa". Ai avut dreptate.
Respect MANOWAR.

Revin cu alte opinii mai incolo. Ma duc sa bag capu-n apa rece.

Pretty much normal, thank you.

Ziceam ca nimic nu ma poate enerva azi. M-am inselat.
Venind de la examen, m-am asezat in metrou (vorba vine, la ce inghesuiala era am avut noroc ca n-a trebuit sa stau pe tavan.

Pe drum, tot schimbam mesaje cu Alex (a.k.a. my one and only boyfriend a.k.a. Peacekeeper), si ascultam muzica. La un moment dat, ma suna tata (se agita mult dupa examene). Am setata ca melodie de ringtone pentru el Warriors of the World United de la Manowar (la cererea clientului, deh). Si ca orice telefon (mai putin fostul meu, in zilele lui de glorie apusa) a sunat. Destul de tare, dar nu cat sa deranjeze pe nimeni. Iar melodia incepe oarecum hard, riffuri si tobe. Numa' bine ca pana am apucat sa scot doua vorbe, am pierdut semnalul (ca deh...). Moment in care tipa de langa mine, o femeie trecuta bine de 60 as zice, incepe sa urle: "Azi numai muzica d-asta draceasca ascultati!!! O sa va manance al' de jos sufletu', nenorocitilor, drogatilor, voi nu sunteti normali?"

Madam, cucoana, fiinta, chestie, vezi-ti d-ale tale, ca noua ne e bine. Nici nu decapitam capre in padure si nu violam fecioare (de unde?) la doispe noaptea pe mormantu' lu bunica-tu. Efectiv e un gen de muzica, in mare majoritate inteligent, care suna bine si care ca stil de viata inseamna mai mult ca orice inteligenta si stil. Si eu ma simt bine asa cum sunt. Pretty much normal, thank you.