... da' mai greu

conversatie de acum 10 minute. Da, tonight is my night.

IT guy: stupid question: hdd means unitatea de cd

IT guy:

Je: nu

Je: e hard diskul

IT guy: si se poate baga un cd

IT guy: in hard disk?

Je: nu, dragule

Je: un CD se poate baga in CD-ROM/ RW, DVD-ROM/RW sau in cur, da' mai greu.

nu e vina mea

aseara, pe la 4 AM (apropo, ultima oara cand am dormit a fost acum 40 de ore) invatam in draci pt un examen de azi si pentru ca aveam nevoie sa stau online pe YM, imi pusesem "Very very busy" la status. tot pe atunci m-a izbit o nevoie de o cafea si dupa cele aprox 5 minute cat mi-a luat sa fac una, ma trezesc cu o fereastra de YM nou-deschisa si vreo 8 buzzuri in ea. 

x: m-a parasit...

je: x, honey, no offence, dar vezi ca am ca sunt f busy, putem vorbi maine, te rog?

x: da ce-ai de esti ocu

je: uite nu mi-am terminat de scris ceva pentru examenu de maine

x: da ce draga e vina mea ca n-ai terminat tu?

 ei va puteti inchipui cum am reactionat dupa 19 ore nedormite, cu stres si alte rahaturi:

je: nu, draga, da' nici vina mea nu e ca tu esti o curva proasta pe care o fut toti o data si apoi o lasa. 

I guess she won't be calling me about her love problems anytime soon. 

Intrebare de troll

Catena- farmacia inimii. deci daca eu vreau sa-mi iau- sa zicem- medicamente pentru durere de cap, tre' sa ma duc in alta parte?

/trololol

10 reasons it’s better to be a chick as a rocker/ metalhead

1.  no matter how long your hair is, nobody will pick on you in school/ at work.
2. you can actually wear black nail polish without people wondering if you’re emo/gay.
3. same goes for black eyeliner/ eye shadow.
4. corsets look much better on women
5. so do skirts *- Black Metal fans, I’m looking at you.
6. so do high platform boots
7. we can say Rob Halford used to be cute/ hot when he was younger without people giving us funny looks.
8. leather pants look much better on women, too. Plus, we don’t risk boners on stage.
9. remember that time when glam metal was “in”? Women looked better in that fashion than men. Not that anyone really looks good wearing that shit, but meh.
10. one word: free booze! (ok, two.)

*unless you’re Scottish- preferably James McAvoy

10 obsesii muzicale

Pentru ca ieri mi-am dat seama ca am ascultat aceeasi piesa pe repeat timp de o luna, mi-am amintit si de altele care, la vremea lor, mi-au rasunat obsedant in cap (si boxe)

Queen- Princes of the Universe

Cand eram mica, ascultam Queen pe vinilurile tatei si acolo nu puteai sa dai repeat asa ca un disc se asculta cap-coada, asa cum era el. Apoi, au aparut casetele si cred  ca am facut scurta la mana derulandu-le inapoi pana la melodia asta. Ajunsesem sa stiu deja si de cate ori sa invart rotita aia (cu creionul, ce vremuri!). Apoi a inceput serialul Highlander si ma uitam numai pentru melodia de la inceput. Pot sa zic ca ascult Queen de 22 de ani si nu m-am plictisit niciodata.

Johnny Cash- Hurt

Pe Johnny Cash l-am descoperit, ca si pe Queen, pe unul dintre vinilurile tatei, o compilatie country mai exact, si a continuat sa-mi placa de atunci. Hurt e lansata mult mai tarziu si cover dupa Nine Inch Nails, dar suna mult mai bine- si mai rascolitor. Clipul ma face sa plang.

Notre-Dame de Paris (Garou, Daniel Lavoie, Patric Fiori)- Belle

Descoperita de la Seanna, in ultimul an de liceu, cand treceam printr-o depresie imbecila, o ascultam de dimineata pana seara si adormeam cu gandul la povestea atat de frumoasa si de trista. Dintre cei trei, Garou - Quasimodo - e preferatul meu, vocea grava si adanca rascolind adanc in mine. Dragoste, dorinta, demoni.

 

Nightwish- While your Lips are Still Red

Cine ar fi stiut ca vikingul de Hietala are o voce atat de frumoasa si de tandra? Am ascultat-o toata vara lui  2007, indragostita si apoi, 3 ani mai tarziu, in Suedia, am invatat s-o cant la pian. Inca sunt nervoasa ca n-au cantat-o in 2009 la Artmania.

Metallica- Low Man's Lyric

Ca fiecare "roaca" am trecut si eu, pe la 16 ani, prin perioada Metallica. Am ezitat intre asta si One, la al carei clip ma uitam fascinata (Johnny got his Gun inca e unul din filmele mele favorite). Totusi, Low Man's Lyric imi aminteste mai bine de starea pe care o aveam atunci si de dracii pe care mi-i facea un idiot de coleg de liceu care avea impresia ca sunt indragostita de el, lucru care ma indispunea ca toti dracii. Ultima oara cand am auzit ceva de el a fost cand m-a sunat implorandu-ma sa-i fac un proiect pt facultate. Poate d-asta nici n-am mai ascultat piesa de mult timp.

My Dying Bride- Sear Me MCMXCIII

Vocea bolnava, aproape psihopata a lui Aaron Stainthorpe mi-a dat intotdeauna fiori. Desi nu e frumos, e un barbat de-a dreptul fascinant, in sensul in care l-ai duce acasa, l-ai baga in dormitor si-ai inchide usa dupa tine. Cu cheia. E genul de piesa care te duce cu gandul la o iubire blestemata, sortita pieirii, cum Romeo si Julieta nici n-au visat. MDB sunt dovada vie ca Eros si Thanatos sunt mai mult decat amici. Sunt amanti...

Kamelot & Shagrath- March of Mephisto

Pe Kamelot i-am descoperit de mult si i-am urat pana la Artmania 2010, cand am ramas fascinata de Khan, cu vocea lui superba, gesturile arogant-elegante si hainele perfect croite. Dintre toate piesele, MoM mi-a sarit cel mai tare-n ochi (urechi), in special datorita versurilor. Mefisto il seduce pe Ariel cel pierdut si pare sa-i fi cucerit sufletul pe vecie. You know just who I am, don't be so distant...

Iron Maiden- The Wicker Man

Filmul e unul din cele mai frumoase si mai haunting pe care le-am vazut vreodata. Originalul, nu voma aia trista cu Nicolas Cage. Piesa mi-a sarit in atentie la inceput prin titlu si am sfarsit prin a o asculta nopti intregi toamna trecuta, in Suedia. Your time will come... your time will cooo-ooo-ooooome!

Nat King Cole- Unforgettable

Ca multe alte obsesii muzicale, si asta vine de la tata, si mi-a revenit candva in primavara cand am re-(re-re...-re-)vazut Watchmen. Care de altfel are una dintre cele mai misto coloane sonore ever. Iar Cole ramane unul din cei mai talentati oameni care-au deschis gura vreodata in fata unui microfon.

Judas Priest- Judas Rising

E piesa despre care vorbeam la inceputul articolului, pe care n-am mai scos-o de pe repeat de mai bine de o luna. Pe Judas Priest i-am iubit mereu (mdea, mi-a placut si Tim Ripper Owens, carcotasilor!) iar Judas Rising a devenit obsesie din cauza ritmului si a sentimentului de ascensiune(no shit!)pe care mi-l da. Venit dupa o pauza destul de mare si doua albume relativ proaste - si nu din vina lui Owens- Angel of Retribution a fost chiar incredibil de bun, iar Halford cel revenit a aratat ca inca mai bate la cur jumate din scena metal cand deschide gura. L-as putea asculta pe Halford si cantand colinde. Oh wait...

Luzăru', ep.1

Pe Luzăr nu-l cheama, evident, Luzăr. Totusi, avand in vedere ca numele asta i se potriveste mai bine, am de gand sa i-l pastrez. Luzăru' are la 45 de ani e mic si chel si poarta bijuterii multe si urate, dandu-le un aer ocult. N-are o casa a lui, inca sta cu chirie si isi pierde timpul cu oameni sub 30 de ani, in incercarea disperata de a-si mai pastra tineretea. Crede ca, datorita varstei, e cel mai destept din grup si ca are mereu dreptul la ultimul cuvant. Are impresia ca pastreaza secrete de o importanta cosmica si ca glumele lui sunt cele mai amuzante.

Pe Luzăr l-am cunoscut acum vreo luna si ceva, iesind la o bere cu o prietena in barul in care respectivul isi duce veacul. Fiindca bunul simt iti cere sa te prezinti, i-am spus numele meu si anume Ana. Zambindu-mi pe sub mustata de soarece postapocaliptic, imi zice "Si... cum ai scapat?". Sigur pe faptul ca n-am sa prind gluma cu aer Manolistic, i-a picat fata cand i-am raspuns nonsalant ca "eh, zidul era din rigips si s-a spart usor". Cam de atunci a inceput sa se uite urat la mine, fiindca nu-i plac femeile care nu-s proaste.

Tot de pe atunci, in mod paradoxal, a inceput sa se planga la prietena comuna ca ma place si ca s-a indragostit de mine. Nu va spun astea ca sa va arat ce sex boamba-s eu, ci numai ca sa va dati seama, un pic mai tarziu, ce fel de om e. De atunci am mai iesit de cateva ori in acelasi bar si de fiecare data a incercat sa-mi inchida gura cu ceva (aaand he failed), asta cand nu o dadea pe teorii conspirationiste gen "Hitler n-a murit si traieste ascuns in Hawaii". Yea, Right.

Intamplarea face ca de ceva timp sa-mi fi reintalnit un amic pe care nu-l mai vazusem de vreo 6 ani si sa ne dam seama ca ne placem. Toate faine, frumoase, pana-n momentul in care am aparut impreuna in respectivul bar, de mana. Luzărului i-a picat fata si a stat toata seara imbufnat nevoie mare, aruncandu-ne niste priviri de zici ca mai avea putin si ne va ucide pe amandoi.

La un moment dat, al meu se duce si el, ca omu', la baie, ca deh, berea. Prinzand momentul, Luzăru' se uita la mine, cu un ranjet pe fata si-mi zice, convins de cat de fascinata o sa fiu eu cand el imi va dezvalui adevarul suprem. 

"Stii ca de fapt leaganul civilizatiei nu e Africa, asa cum crezi tu ca e? De fapt, omul a aparut aici, in Dacia, dar masonii ne ascund adevarul?"

"Bine [insert name here] zic eu, da' de ce ne-ar ascunde adevarul?"

"Pai tu-ti dai seama ce avantaje am avea daca s-ar afla asa ceva? Cat de bogati am fi?"

"Evident" zic "ca doar tarile africane-s toate bogate, toti sunt plini de bani."

Moment in care Luzăru' si-a adus aminte ca trebuie sa plece la munca, s-a ridicat si dus a fost. Si nu l-a mai vazut nici dracu' de atunci

Leapsa Carti

Sta intr-un document de mai bine de doi ani, si pana azi n-am avut niciodata rabdare sa o fac. Nici macar nu mai stiu de cand o am- cred ca mi-o trimisese cineva pe fostul blog.

1. Ce carte nu ai imprumuta si de ce?

Nu mi-as imprumuta nimanui editia mea veche si aproape complet dezlanata de Hobbit, editata prin 1975 de ed. Ion Creanga. My own, my precious.

2. Ce carte nu ai recomanda si de ce?

Dan Brown, cam tot. O spoiala de cultura, greseli pe masura.

3. Ce carte nu ai cumpara si de ce?

O carte de economie. Nu ma pasioneaza subiectul

4. Ce carte nu ai citi niciodata si de ce?

Sandra Brown. N-am nevoie de descrieri ale lui iubi cu abdomenu' sculptat si performante sexuale nemaipomenite pe un pat cu trandafiri

5. Ce carte nu ai scrie niciodata si de ce?

Ceva in genul Mein Kampf. Cred ca asta se explica de la sine

6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, intru citire, copiilor tai?

Basme.

7. Care a fost cartea copilariei tale?

Legendele Olimpului, cred. Mereu am vrut sa fiu Artemis.

8. Cartea pe care ai facut-o cadou ultima data, ai citit-o?

Da, i-am luat prietenului meu o colectie de HP Lovecraft, pe care o am si eu si am citit-o fascinata.

9. Ce carte ti-a marcat felul de a fi?

Lord of the Rings (JRR Tolkien), Sigfried si Crimhilda (Alexandru Mitru), The Vampire Lestat (Anne Rice).

10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua cu tine pe o insula pustie?

American Gods- Neil Gaiman

11. Ce carte pe care n-ai citit-o ai risca sa iei cu tine pe o insula pustie?

Jurnalele sedintelor de spiritism ale Iuliei Hasdeu

12. Cum se numeste cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?

American Gods- Neil Gaiman

13. Numeste o carte plictisitoare.

Don Quijote de la Mancha- Miguel de Cervantes

14. Numeste-ne o carte pe care ai inceput-o, dar nu ai terminat-o.

The Priestess of Avalon- Marion Zimmer Bradley

15. Povesteste-ne cum cumperi o carte.

uneori dupa recomandari, alteori pur si simplu citesc rezumatul si ma gandesc ca mi-ar placea

16. La ce renunti ca sa cumperi o carte?

la bani de dus la bumtzi bumtzi cu fetili. LOL

17. La ce nu renunti ca sa cumperi o carte?

I'd kill for books so...

18. Cartile carei edituri iti plac cel mai mult?

Nu prea conteaza editura, dar Nemira scoate cele mai multe carti dintre cele pe care le citesc eu, asa ca am rafturi preponderent Nemirice.

19. Cat timp a trecut de cand nu ti-ai mai cumpărat o carte? Cum se numeste acea ultima carte cumparata?
 The Labours of Hercule- Agatha Christie, luata pe 15 iunie. Mi-am comandat A Dance with Dragons a lui GRR Martin dar inca n-a ajuns

20. Ce carte/carti ai imprumutat ultima data?

The Cat's Cradle- Kurt Vonnegut

21. Cati tarani au participat la rascoala din o mie noua sute sapte?

Cat de-o ciorba. aprox. 130- 140 000 cred?

22. Care este scriitorul roman preferat?

Vladimir Colin

23. Care este scriitorul strain preferat?

Edgar Allan Poe, JRR Tolkien, Neil Gaiman, Anne Rice, Stephen King, Isaac Asimov.

24. Ecranizarea carei carti ai dori sa o vezi?

The Children of Hurin- JRR Tolkien

25. Numeste o carte a carei ecranizare ti-a placut mai mult decat romanul in sine.

Dracula – Bram Stoker, Brokeback Mountain- Annie Proulx 

26. Numeste o carte buna cu o ecranizare proasta.

Queen of the Damned- Anne Rice, Salem's Lot- Stephen King

27. Numeste un blogger pe care-l citesti cu placere.

vezi blogroll

28. Numeste un blogger pe care ai vrea sa-l cunosti.

Neil Gaiman

29. Ce cantaret/trupa ti-ar placea sa concerteze in Romania?

Voltaire

30. Numeste intrebarea care-ti place cel mai mult — nu dintre acestea, ci, in general.

Why is a raven like a writing desk?

Manual de utilizare DeviantArt

Pentru ca in ultimele zile mi-am facut o caruta de draci in timp ce cautam chestii pe DeviantArt, vreau sa lamuresc niste chestii. 

-pe Deviant nu se pun poze cu tine-n pielea goala, cracita sa ti se vada si ovarele. Nu e nud artistic, care oricum e o categorie asa de prost inteleasa. E porno. Incearca site-urile de profil

-pe Deviant nu se pun poze cu gagica cocotata pe gard, stand la masa sau pe banca-n parc. Nu e Facebook, nu e haicinci. Art-ul ala din coada denumirii ar trebui sa te traga de maneca. 

-cand ai peste 15 ani, desenele strambe, fara umbre sau care in general arata ca opera unui prescolar, n-au ce cauta acolo.

-pe nimeni nu intereseaza douazeci de mii de cadre cu acelasi peisaj. Alege-ti-l pe cel mai bun si uploadeaza-l

-nimanui nu-i pasa de noii tai adidasi, noua geanta sau pereche de blugi. NU posta asa ceva.

-cand cineva te critica (pe buna dreptate) nu sari cu gura ca vaca-n fan. Nu jigni, nu da block. Gandeste-te ca poate au dreptate.

Cam atat momentan, pun pariu ca dupa alte doua zile de browsing imi mai vin idei.

Ex-boyfriends from hell

Inspired by Dark Jade's friends typology, I decided to write this. Most of them are own experiences.

1. The best friend type

You've dated him for a while but for one reason or the other it all came to an end. The love I mean. Because then, all of a sudden or little by little, you realize you're becoming good friends. Perhaps it's because it's a person you once loved and shared things with, or perhaps it's just... I don't know what, but with time they become your best friend, the type of close, brother-like relationship you've never had before. You share their secrets and have fun together and never cease to realize you're better off as friends. That is.. until he finds someone else. From that moment on, you never talk again. Not because you find some hidden remnant of your love and became jealous. Nope, the cause for this is because he completely and utterly ignores you as if you're going to stab his newly-found girlfriend in the back. One year later, you still find yourself asking what the fuck you did wrong. 

2. The creepy stalker type

You went out with him for a couple of times, maybe even kissed once or so. And then he started becoming jealous and possessive and kept calling you every single moment when you weren't together. You dumped him, perhaps even changed your phone number but he would still go on. Phone calls in the middle of the night to tell you he's fucking some random bitch, hysteria fits when he finds out you've found someone else. And when that new relationship goes on for a long while, he falls into a deep depression and tries to "win you back" by bumping into you all of a sudden every time you're out alone. Because, of course, he wants you be friends. Right. 

3. The wolf in a sheep's skin type

You went out for a couple of times and he seemed really nice and interesting. He's seemingly interested in the same things you are and knows how to pick a good wine in the restaurant. However, the moment you say "no" to the ever-ardent problem of dudes (aka the good ol' sport in the sack), he becomes a real douche-bag and his nice, entertaining phone calls become threatening, mocking and rude altogether. And one year later, somehow, you hear someone saying he told everyone he's fucked you. Although you've only kissed twice and he was pretty bad at that, too. 

4. The marrying type

He's usually older than you and in the beginning, seems like a good pick. He's smart and funny and has a house full of good music, films and books. And he's read them all. He knows how to make a date entertaining and you usually really have a lot to learn from him. Usually had a huge love deception sometimes in his past, which he sometimes remembers but never complains about. He makes you feel safe and smart. And then, 3 months into the relationship, he takes you to meet his parents and you end up wondering why his mum calls you (jokingly, true, but still) her future daughter-in-law. You usually find out at the end of the evening, when he pops the question. And when you say no because you're still too young for that and you don't know each other too well, he gets really upset. He still calls you from time to time to tell you, in tears, how you broke his heart.

5. The refined misogynist

He's usually in the same class with you or you're co-workers. Probably older than you. He's rather witty and you love the little confrontations you guys have, because he can say smart stuff in reply. The people around you hint you've got a thing for each other and then you finally agree to go out together. It's all fine and dandy in the beginning, he can pick a good restaurant, will hold your chair and coat and will pick the perfect wine. The theater play he's chosen for later on is really good and on the way back he'll recommend you some good music. All seems perfect and you start wondering if you didn't actually begin to like him. But then he starts complaining about everything from the buses which are too-overcrowded to rock music, which he's never heard but criticizes out of principle. He'll laugh at you because you're a Lord of the Rings fan and will only read Balzac. And he dislikes women, in general. In the end, you'll leave him storming into an identity crisis and run as fast as you can.

Rock the City 2011

Ziua 1.

Prima zi de Rock the City a marcat pentru mine o eleganta si neregretata absenta. In primul rand nu ma dau in vant dupa Prodigy atat de tare incat sa ma duc cu febra 38.5 si durere in gat. In al doilea rand aveam febra 38.5 si durere in gat. Asa ca, cu parere de rau, va anunt ca aici n-o sa gasiti cronici la Prodigy, Therapy? sau Ultra TT.

Ziua 2.

Ziua doi? Pentru mine a debutat cu Monarchy, pentru ca Voodoo nu mi-au placut destul cand am incercat sa ascult o piesa pe Youtube ca sa ma catadicsesc sa ma tarasc d-acasa cu o ora mai devreme. Nu-s stilul meu si cu asta basta.

Monarchy, desi nu-i vazusem niciodata live, ratandu-i la mustata in Wings cu Magica (*killer look to someone* ), imi placeau dinainte, mai ales ca de la mai-sus-mentionatul concert ratat am vazut un cover de-al lor cu Ana Mladinovici la Center of the Universe a celor de la Kamelot. Eu am o mare problema cu coverurile dupa Kamelot, pentru ca mi se pare ca putini pot sa se achite onorabil de sarcina lui Khan (Fabio Lione NU e unul dintre ei apropo si pentru mine Kamelot a cam murit dupa ce le-a plecat solistul), iar Dragos a reusit sa ma faca sa-mi placa vocea si implicit coverul. Nici live, Monarchy-stii nu m-au dezamagit, si desi la inceput am ramas putin wtf-ish in legatura cu faptul ca solistul- roman- vorbea publicului – roman- in engleza, am aflat apoi ca aparent inregistrarile facute la show aveau sa fie folosite in afara- succes baieti!

Boon a fost o trupa de care, trebuie sa recunosc, nu auzisem inainte sa fie anuntati la RTC si care, desi nu aduc nimic nou si suna perfect generic, sunt buni de-un moshpit live. Dar cu cine naiba sa faci moshpit cand esti inconjurat de emokizi de 17 ani care habar n-aveau ce cauta acolo?

Situatia (locativa) s-a remediat totusi pana la Sabaton, cand am reusit sa ajung in primul rand, lipita vanjos de gard- loc de unde nici ca m-am mai urnit. Tot pe la Sabaton s-a rezolvat si problema cu sunetul- relativ dureroasa inainte de asta- nu fara cateva momente complet tampite- sunetistii ii vorbeau in romana claparului suedez Daniel Myhr- care se uita la public cu o privire uimita si relativ rugatoare. Ma rog, problemele de comunicare fiind rezolvate- e grele cu engleza, neh?- Sabatonii au inceput in glorie, cu Ghost Division si un public care- emokids aside- incepea sa se dezlantuie grupa mare- lucru observat de altfel si de solistul Joakim Brodén care a inceput sa glumeasca despre cum nu vrea sa se imbete ca sa nu ajunga sa ramana in pielea goala pe scena.

Berea nu l-a bruiat, dar pantalonii – nelipsitii camo pants pe care Sabatonii ii poarta de cand au trecut de la lookul de ”noi vrem sa aratam ca Judas Priest” la cel army (care de altfel li se potriveste, zic eu, mult mai bine)- da. Pe la ultimele piese, de-atata zbucium si topaiala, suedezul a ajuns mai mult sau mai putin pantless- dar sa nu vorbim aici despre Swedish meatballs- presupunem ca alea de la IKEA sunt mai OK, oricum.

                                                                                                    

Sabaton- pe care-i vad a treia oara, dar pentru prima data pe meleaguri romanesti, n-au dezamagit nici de asta data, dupa ce, doua showuri la rand i-am vazut manifestandu-se la ei acasa, pe meleaguri suedeze, unde, cumva normal, au aparent foarte multi fani (si nu, mitul cu ”tot scandinavu’-i roacăr” nu se confirma, credeti-ma).

Cu un setlist de festival- din care au lipsit piese mai slow precum The Final Solution- dar si preferate ale publicului ca Attero Dominatus- Joakim si ai lui au reusit sa faca publicul destul de adormit pana atunci sa strige, dea din cap si sa sara – mai ales pe Primo Victoria, evident, cand pamantul se zguduia sub bocancii de rockeri tropaitori.

La sfarsit- dincolo de gluma putin rasuflata deja despre “his Metal Machine”- Joakim ne-a spus cat de incantat e de un asemenea public si ca spera sa revina cat de curand in concert. Lucru pe care eu, una il astept cu nerabdare.

(Mike and the Mechanics nu s-a vizionat/ ascultat pe motiv de “screw this, I’m going home” dupa doua piese. Si se pare ca n-am fost singura.)

Ziua 3.

In special din cauza aversiunii mele fata de Trooper am preferat sa stau acasa – acasa la niste prieteni, de altfel, us rockers flock together, asa ca am ajuns doar pe la Hatebreed. Puteam la fel de bine sa-i ratez si p-astia, de altfel. Suna la fel de generic precum alte 2000 de trupe americane de gen, dar macar am ras cu lacrimi de pseudo-pogo-ul cu aroma de aerobic de care o pusesera unii. De dat din cap, poate, iti vine, pentru ca ritmul e de asa natura incat sa-ti faca pofta de asta. Problema e tot ritmul, insa. Care a fost efectiv acelasi pentru fiecare piesa. Uneori, si nu exagerez, nu-mi dadeam seama cand se termina o piesa si incepea alta.

Dupa o pauza de ”hai, ba, sa imi iau o cola ca m-am plictisit”, au aparut Whitesnake. Whitesnake pe care de altfel abia ii asteptam si care pana la urma au ajuns dezamagirea serii pentru mine. Coverdale nu mai e nimic din ce a fost- arata rau, obosit si palid, ca si cum ar avea o masca de ceara in loc de fata, iar vocea nu-l mai prea ajuta nici ea- in vreo doua cazuri am avut impresia ca se facea niscai playback- cel putin eu asta stiam ca inseamna cand vocea se mai aude inca dar solistu a inchis deja gura- iar chitaristul si basistul bagau backing vocals la greu. Am ramas cu un gust amar si cu o teama ca si Judas Priest – despre Halford cam misuna zvonuri ca nu mai prea poate – or sa ma dezamageasca.

Ei bine, dupa o ora de asteptare – cu scena acoperita de un banner imens pe care era scris ”Epitaph” - turneul de adio al Judas care cica nu e chiar de adio- britanicii si-au facut aparitia pe scena, chiar cu vreo 20 de minute mai devreme decat era programat- solistul miscandu-se, e adevarat, relativ prudent la inceput- si cu un chitarist nou- tanar, talentat si simpatic foc- Ritchie Faulkner- inlocuindu-l pe KK Downing cel plecat complet aiurea.

Si in ciuda aspectului putin obosit de la inceput al lui Halford, atat trupa cat si publicul s-au dezlantuit in curand- si cat e de fain sa vezi oameni de 50-si de ani dand din cap alaturi de cei de 20, cantand cu spor versurile alaturi de trupa, scandand “Judas” sau “Priest” in functie de ce scanda si vecinu’ – si in unele cazuri chiar [praist] dar sa nu fim rai.

In doua ore si 20 min cat au cantat, Halford ne-a aratat ca inca mai duce destul de bine – s-a chinuit putin pe Painkiller dar Hetfield, de exemplu, se chinuie de cate ori deschide gura asa ca…, si trecand prin enspe mii de schimbari de costume- he’s the king of S&M clothes brought into metal- proiectii pe Palatul Parlamentului, inevitabilul moment cu motorul pe scena si doua coveruri- Diamonds and Rust (Joan Baez) si The Green Manalishi (Fleetwood Mac), plus un Breaking the Law cantat exclusiv de public, Judas Priest si-au confirmat inca o data titlul de Gods of Heavy Metal. Si pana la sfarsit, solistul a devenit suspect de vioi, ba chiar s-a apucat sa topaie pe scena alaturi de ceva mai tinerii lui colegi de trupa.

Unul dintre cele mai bune concerte la care am fost vreodata- showul Judas Priest mi-a dat un sentiment foarte placut si in acelasi timp putin dureros- incet- incet, cam toate trupele old school se cam duc. Inotand prin marea de rockeri care aveau ca scop final prinderea ultimului metrou de la Izvor- mission accomplished!- m-am intrebat daca o sa-i mai vad vreodata live.

Ce nu mi-a placut? Organizarea cam de-a moaca, gardienii nesimtiti pe alocuri –si cica la Prodigy a fost mare durere cu asta – si, mai ales, glumitele retardate ale roacărului mârlan de România,  indreptate mai ales catre orientarea sexuala a lui Halford, dar si catre citez “hăhă ce camasa de manelist are ala” – ala fiind David Coverdale - “băăăăăă!”

Da, ma, cretini care nu stiti sa nimeriti wc-ul, pun pariu ca pe Halford il doare fix in.. cot (avoid pun here) de retardismele voastre.

PS: Note to self: data viitoare cand tipul dragut de langa iti cere nr de telefon, da-i-l pe loc, nu planui sa faci asta dupa concert. O sa sune a ”How I almost met your father” gen.