Am coborat azi, pe zi la magazinul de la parter dupa mici cumparaturi. Undeva, pe dreapta, la standul cu salata statea un batran, bine imbracat, curat, intr-o camasa neagra pe sub cojoc. Parea trist, confuz. L-am remarcat pentru ca semana destul de bine cu bunicul. Nu neaparat fizic, ci, cumva, aveau acelasi aer. Acelasi aer pe care bunicul il are de 9 ani, de cand bunica nu mai e.
Am trecut mai departe si am ajuns la ale mele. Nu era prea multa lume in magazin si, vreo 5 minute mai tarziu, batranul a venit la mine. Avea o cutie de nuggets in mana si m-a intrebat, putin jenat, daca poti sa-i citesc instructiunile de preparare de pe cutie, pentru ca erau scrise foarte mic. L-am ajutat, mi-a multumit si apoi a plecat.
A revenit, totusi, putin mai tarziu, cu altceva, avand aceeasi rugaminte. L-am ajutat din nou si a dat sa plece. S-a oprit, s-a intors si mi-a zis, slab "Domnisoara, va rog, nu va suparati ca va tot intreb, dar sotia mea a murit acum doua saptamani si sunt pierdut fara ea. Nu prea ma descurc singur."
Pur si simplu am inlemnit. N-am stiut ce sa raspund la asta si nici nu cred ca e ceva de raspuns. Am ajuns in lift plangand cu sughituri. Oribila e singuratatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu