Pretty much normal, thank you.

Ziceam ca nimic nu ma poate enerva azi. M-am inselat.
Venind de la examen, m-am asezat in metrou (vorba vine, la ce inghesuiala era am avut noroc ca n-a trebuit sa stau pe tavan.

Pe drum, tot schimbam mesaje cu Alex (a.k.a. my one and only boyfriend a.k.a. Peacekeeper), si ascultam muzica. La un moment dat, ma suna tata (se agita mult dupa examene). Am setata ca melodie de ringtone pentru el Warriors of the World United de la Manowar (la cererea clientului, deh). Si ca orice telefon (mai putin fostul meu, in zilele lui de glorie apusa) a sunat. Destul de tare, dar nu cat sa deranjeze pe nimeni. Iar melodia incepe oarecum hard, riffuri si tobe. Numa' bine ca pana am apucat sa scot doua vorbe, am pierdut semnalul (ca deh...). Moment in care tipa de langa mine, o femeie trecuta bine de 60 as zice, incepe sa urle: "Azi numai muzica d-asta draceasca ascultati!!! O sa va manance al' de jos sufletu', nenorocitilor, drogatilor, voi nu sunteti normali?"

Madam, cucoana, fiinta, chestie, vezi-ti d-ale tale, ca noua ne e bine. Nici nu decapitam capre in padure si nu violam fecioare (de unde?) la doispe noaptea pe mormantu' lu bunica-tu. Efectiv e un gen de muzica, in mare majoritate inteligent, care suna bine si care ca stil de viata inseamna mai mult ca orice inteligenta si stil. Si eu ma simt bine asa cum sunt. Pretty much normal, thank you.