Fie ca vor unii sa recunoasca fie ca nu, seria lui JRR Tolkien, inceputa in 1937 cu Hobbitul, a reprezentat baza literaturii fantasy moderne si unul dintre cele mai citate, parodiate si luate ca exemplu romane scrise vreodata.
Poate ca dragonii, elegantii elfi sau ticalosii orci se potrivesc atat de bine cu riffurile violente de chitara sau cu ritmul dur al tobelor, sau poate ca pur si simplu ls nasterea unor muzicieni, ursitoarea (putin afumata, fara indoiala, de repeta aceeasi poveste la nesfarsit) le spune “TU vei fi influentat de Tolkien cand vei scrie muzica”, asta conteaza mai putin. Ceea ce e important, si in aceeasi masura evident, e faptul ca Tolkien si fantastica sa lume conduc degajat in topul celor mai mentionate romane in muzica rock/ metal.
Haideti sa incepem cu trupele care si-au inspirat chiar si numele din scrierile lui Tolkien. Numele suedezilor de la Amon Amarth este chiar cel al Muntelui din Minas Morgul, Mount Doom. (in Sindarina “amon” inseamna “munte” si “amarth”, “soarta”). De apreciat totusi faptul ca suedezii nu canta despre Middle Earth, ci despre vikingi. Lucrurile se leaga totusi pe undeva avand in vedere ca si Tolkien si-a inspirat scrierile din Edde (precum si din Kalevala, dar asta le apartine finlandezilor), mitologia scandinava fiind una din specializarile sale ca professor universitar.
Si proaspat-eliberatul Varg Vikernes si-a denumit “trupa” imprumutand un cuvant dintr-una din limbile imaginate de Tolkien. “Burzum” inseamna, in limba Mordorului, “intuneric”, cuvantul fiind chiar inscriptionat pe Inel ("…agh Burzum-ishi krimpatul" fiind traducerea ultimei parti a citatului -"…and in the darkness bind them"). Chiar si numele de scena al lui Varg- Count Grishnackh- e inspirat de numele unui orc din Mordor, Grishnákh. De altfel, pe siteul personal al lui Vikernes se gasesc niste eseuri mai degraba dubioase ce analizeaza intreaga serie, emitand truism dupa truism si aberatie dupa aberatie. Ca si Amon Amarth, si Varg manifesta un interes viu pentru intreagul panteon Nordic, ceea ce din pacate a dus la alte eseuri la fel de banale si de putin valoroase din punct de vedere literar. Singura concluzie care se merita trasa de aici e ca a fi fan Tolkien poate implica de multe ori si o afinitate pentru mitologia nordica.
De altfel Tolkien pare un preferat al trupelor de Black: printre trupele ce “practica” acest gen gasim Gorgoroth (Norvegia- numele fiind tot al unui loc din Mordor), Cirith Gorgor (din Olanda- numele e cel al trecatorii prin care se ajunge in Mordor), Isengard( proiect solo al bateristului de la Darkthrone si, in lumea tolkieniana, taramul tradatorului Saruman), si lista ar putea continua. Amuzant de observat e faptul ca toate numele fac referire la Sauron si la aliatii sai- deci la fortele raului.
Dar numele inspirate de personajele negative ale lui Tolkien nu sunt doar apanajul black-erilor: Morgoth, trupa de death din Germania, il amintesc prin numele lor pe Melkor, personajul negativ din Silmarillion (devenit Morgoth- “dusmanul negru al lumii” in sindarina- odata cu trecerea sa de partea raului) si, pentru o vreme, “maestrul” lui Sauron. Chiar si Cirith Ungol- trupa americana de heavy- par a fi mai degraba fani ai lui Sauron, desi sunt putin mai “cuminti” ca muzica decat colegii lor black-eri si death-eri.
Deocamdata ma opresc la cei care, probabil din atata respect si admiratie pentru Tolkien, si-au ales pana si numele din operele sale. Despre cei care canta despre acestea, pe data viitoare.
[articol publicat initial pe Rock Talk]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu