10 obsesii muzicale

Pentru ca ieri mi-am dat seama ca am ascultat aceeasi piesa pe repeat timp de o luna, mi-am amintit si de altele care, la vremea lor, mi-au rasunat obsedant in cap (si boxe)

Queen- Princes of the Universe

Cand eram mica, ascultam Queen pe vinilurile tatei si acolo nu puteai sa dai repeat asa ca un disc se asculta cap-coada, asa cum era el. Apoi, au aparut casetele si cred  ca am facut scurta la mana derulandu-le inapoi pana la melodia asta. Ajunsesem sa stiu deja si de cate ori sa invart rotita aia (cu creionul, ce vremuri!). Apoi a inceput serialul Highlander si ma uitam numai pentru melodia de la inceput. Pot sa zic ca ascult Queen de 22 de ani si nu m-am plictisit niciodata.

Johnny Cash- Hurt

Pe Johnny Cash l-am descoperit, ca si pe Queen, pe unul dintre vinilurile tatei, o compilatie country mai exact, si a continuat sa-mi placa de atunci. Hurt e lansata mult mai tarziu si cover dupa Nine Inch Nails, dar suna mult mai bine- si mai rascolitor. Clipul ma face sa plang.

Notre-Dame de Paris (Garou, Daniel Lavoie, Patric Fiori)- Belle

Descoperita de la Seanna, in ultimul an de liceu, cand treceam printr-o depresie imbecila, o ascultam de dimineata pana seara si adormeam cu gandul la povestea atat de frumoasa si de trista. Dintre cei trei, Garou - Quasimodo - e preferatul meu, vocea grava si adanca rascolind adanc in mine. Dragoste, dorinta, demoni.

 

Nightwish- While your Lips are Still Red

Cine ar fi stiut ca vikingul de Hietala are o voce atat de frumoasa si de tandra? Am ascultat-o toata vara lui  2007, indragostita si apoi, 3 ani mai tarziu, in Suedia, am invatat s-o cant la pian. Inca sunt nervoasa ca n-au cantat-o in 2009 la Artmania.

Metallica- Low Man's Lyric

Ca fiecare "roaca" am trecut si eu, pe la 16 ani, prin perioada Metallica. Am ezitat intre asta si One, la al carei clip ma uitam fascinata (Johnny got his Gun inca e unul din filmele mele favorite). Totusi, Low Man's Lyric imi aminteste mai bine de starea pe care o aveam atunci si de dracii pe care mi-i facea un idiot de coleg de liceu care avea impresia ca sunt indragostita de el, lucru care ma indispunea ca toti dracii. Ultima oara cand am auzit ceva de el a fost cand m-a sunat implorandu-ma sa-i fac un proiect pt facultate. Poate d-asta nici n-am mai ascultat piesa de mult timp.

My Dying Bride- Sear Me MCMXCIII

Vocea bolnava, aproape psihopata a lui Aaron Stainthorpe mi-a dat intotdeauna fiori. Desi nu e frumos, e un barbat de-a dreptul fascinant, in sensul in care l-ai duce acasa, l-ai baga in dormitor si-ai inchide usa dupa tine. Cu cheia. E genul de piesa care te duce cu gandul la o iubire blestemata, sortita pieirii, cum Romeo si Julieta nici n-au visat. MDB sunt dovada vie ca Eros si Thanatos sunt mai mult decat amici. Sunt amanti...

Kamelot & Shagrath- March of Mephisto

Pe Kamelot i-am descoperit de mult si i-am urat pana la Artmania 2010, cand am ramas fascinata de Khan, cu vocea lui superba, gesturile arogant-elegante si hainele perfect croite. Dintre toate piesele, MoM mi-a sarit cel mai tare-n ochi (urechi), in special datorita versurilor. Mefisto il seduce pe Ariel cel pierdut si pare sa-i fi cucerit sufletul pe vecie. You know just who I am, don't be so distant...

Iron Maiden- The Wicker Man

Filmul e unul din cele mai frumoase si mai haunting pe care le-am vazut vreodata. Originalul, nu voma aia trista cu Nicolas Cage. Piesa mi-a sarit in atentie la inceput prin titlu si am sfarsit prin a o asculta nopti intregi toamna trecuta, in Suedia. Your time will come... your time will cooo-ooo-ooooome!

Nat King Cole- Unforgettable

Ca multe alte obsesii muzicale, si asta vine de la tata, si mi-a revenit candva in primavara cand am re-(re-re...-re-)vazut Watchmen. Care de altfel are una dintre cele mai misto coloane sonore ever. Iar Cole ramane unul din cei mai talentati oameni care-au deschis gura vreodata in fata unui microfon.

Judas Priest- Judas Rising

E piesa despre care vorbeam la inceputul articolului, pe care n-am mai scos-o de pe repeat de mai bine de o luna. Pe Judas Priest i-am iubit mereu (mdea, mi-a placut si Tim Ripper Owens, carcotasilor!) iar Judas Rising a devenit obsesie din cauza ritmului si a sentimentului de ascensiune(no shit!)pe care mi-l da. Venit dupa o pauza destul de mare si doua albume relativ proaste - si nu din vina lui Owens- Angel of Retribution a fost chiar incredibil de bun, iar Halford cel revenit a aratat ca inca mai bate la cur jumate din scena metal cand deschide gura. L-as putea asculta pe Halford si cantand colinde. Oh wait...