Despre tipul cel rău ne trezim noi, fetele, avertizate încă dinainte să ştim exact ce e ăla un iubit şi cu ce se mănâncă el, şi încă mai credeam că barza aduce copiii iar un pupic pe obraz înseamnă că o să vă iubiţi toată viaţa.
La vremea la care pubertatea nici nu dă semne să se gândească să-ţi facă prima vizită tu, o fetiţă cu volănaşe şi funde-n păr, faci cunoştinţă cu tipul cel rău în persoana lupului, care avea s-o mănânce pe Scufiţa Roşie doar pentru că nu a mers pe calea cea bună şi s-a oprit de vorbă cu străinii.
Nu degeaba aveau basmele, la origine, atâta încărcătură sexuală şi un conţinut prea puţin adecvat celor mici. Nu degeaba spunea Neil Gaiman că basmele sunt poveşti de care s-au săturat adulţii şi pe care le-au pasat, într-o formă îndulcită, copiilor.
Nu degeaba Scufiţa se întâlneşte cu un lup, şi nu, de exemplu, un urs sau oricare alt animal prădător. Lupul emană sexualitate, semnifică latura animalică, de bestie, care zace în bărbaţi (pentru că, la vremea la care basmele fuseseră iniţial scrise, nimeni nu se aştepta ca o femeie să aibă la rândul ei porniri animalice, ci era văzută ca o fiinţă supusă, docilă, al cărui singur rol în actul sexual era de a purta eventualii moştenitori rezultaţi în urma acestuia.)
Şi iată-te, tu, tânără, la 18, poate 23 de ani, trezindu-te avertizată, din toate părţile, în legătură cu versiunea modernă a Lupului cel Rău, bad-boy-ul.
Bad boy-ul are, în general, câteva trăsături caracteristice, aşa cum şi pe echivalentul său animal îl recunoşti după blana cenuşie şi ochii gri, ce luminează în cel mai adânc întuneric al nopţii.
Ceea ce îl face pe bad boy-ul despre care eşti avertizată şi-n culcare şi-n sculare uşor de reperat este în primul rând atitudinea: e sigur pe el, conştient ca e cea mai sexy chestie care respiră-n camera aia, îşi poartă zâmbetul ca pe un însemn al seducţiei ce-o emană prin fiecare por şi ştie că-n momentul în care zâmbetul ăla, aruncat din colţul gurii, îţi e adresat ţie, îi vei pica în mreje fără nici cea mai mică împotrivire.
Bad boy-ul are uneori unul sau două tatuaje, cu gust alese şi poartă bijuterii fără să dea senzaţia că e conştient de ele, spre deosebire de melteanul cu tona de aur la gât. Atât accesoriile cât şi hainele par pur şi simplu o extensie a trupului slab, dar totuşi musculos, purtate nu atât pentru necesitatea lor practică ci pentru că ele- şi doar ele- i se potrivesc.
Bad boy-ul stă undeva, în colţul barului, cu o ţigară vârâtă în colţul gurii, într-o supremă nepăsare, în timp ce ochii, fără să pară că fixează pe cineva anume, verifică totul şi parcă poţi vedea, în spatele lor, rotiţele puse în mişcare, creând planul pentru seara aceea, şi în acelaşi timp făcând totul să pară la voia întâmplării.
Ce mai una-alta, în scurt timp devii surdă la sfaturile celor din jur şi decizi că, fie ce-o fi, o întâlnire cu tipul cel rău e inevitabilă. Atât de tare te-au prins farmecele lupului cel rău, varianta 2011.
Aşa că, hotărâtă, te duci în sfârşit să-ţi înfrunţi soarta ce ţi-a fost scrisă de săptămâni întregi deja. Nu te plângi, e ce ţi-ai dorit. Pe el îl doreşti. Farmecul tipului cel rău ţi-a învins în sfârşit logica şi puterea de reţinere.
Şi ce te faci atunci când tu, Scufiţă Roşie în pantofi de piele întoarsă şi mirosind a parfum couture, îl întâlneşti pe Lupul cel rău iar acesta, în loc să te sfâşie dintr-o mişcare, îţi oferă cel mai cald, vesel şi sincer zâmbet de care e el în stare? Nu din colţul gurii, ci din inimă. Şi cum reacţionezi când în locul manifestărilor animalice pe care le preconizai, te procopseşti cu o îmbrăţişare caldă, dată cu drag, şi speranţa şoptită timid, fără să îndrăznească să ţi se uite-n ochi, ”poate ne mai vedem..”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu