Lament of the Valkyrie (p2)

I once knew a man, a man who had come from distant lands and over the seas and that man took my heart. He awoke me from the frozen slumber I lay into and poured life into me together with himself.

I once knew a man whose face lit the whole of the world for me, whose heartbeat was the only sound the world ever made for me. He gave me life again and warmth, with his love. He gave me a heart.

I once knew a man, the blood of Vikings running through his veins, who fought all, come hell or high water, to find me and bring me to life. He taught me how to live and, more than anything, how to love once more.

I once knew a man I loved and who once loved me back. Now that man is away and, although my love for him is unaltered still, he has forgotten me, in a land far from here where he found another to claim his heart.

My lord, my saviour, my love is away, both in distance but in heart too. He has forgotten the maiden who awaits for him still, in a land surrounded by ice, just like my heart is becoming once more.

My Sigurd has forsaken me and now he comes to claim me once more, but not for himself, but merely to gift me to another man. I am a valkyrie still and although my heart still yearns for him, this will not stand.

You came to me when all was cold, you came to me when all was frozen, my love, and now that cold is coming back once more, biting into my heart itself and closing itself upon me in this blighted place of doom. You came back, but not to me, my love. You came to heal yourself, Sigurd…

Swedish War Machine, Pirates and Men in Tights.

As luck goes, it's obvious that two of the bands that I really wanted to see, both of them Swedish, had to come to Romania when I'm in Sweden. Those two bands are Sabaton and Therion. But that doesn't really stop a metalhead from her purpose, does it? Therefore, on the 27 of November, 10 days after the concert in Bucharest, I got to see Sabaton, together with support bands Alestorm and Steelwing, in Stockholm's Arenan.

The road there was as adventurous as it can get, apparently SJ and CFR are twins, whereas stockholmers can't give you directions for the life of it, but that's something I'll develop in another post.

Once we got to the right place (and that took a while), me and the friend who was with me (hi, Rin!) noticed a queue surrounding a huge building, half of them sporting either camouflage pants, or Joakim-like hairdos, and sometimes both. Cold as f**k, but nobody really seemed to care. And then there was a long-haired guy in a long overcoat, sitting right behind us. We became friends and it happened fast and unexplainable. But that is something completely different and not really to the point.

The concert venue was something I was not really fond of. Don't get me wrong, indoors was the only way they could play on such a Swedish weather, but I'm not really a fan of the dark room that is Arenan.

The concert started at 19 30 with the Swedes from Steelwing, a band a friend introduced to me a while ago, the both of us being Mad Max fans. The theme of the songs is therefore nice to us, but not the band itself. The Men in Tights, as I'll call them henceforth (hey, they chose it as an intro!) are not really my cup of tea. Surely, they're not bad, but there are two things that will stop me from really enjoying their shows. First off, there's no originality in their music, beside lyric-wise. They sound like about a dozen metal bands put together. The second thing that really gets on my nerves is their vocalist. Not that he's really bad, on the contrary, he can reach pretty high notes, but the problem is he does that one all the time. It kinda ruins the whole unity of the song, plus, you ain't no Bruce Dickinson, babe. Try again. Me no convincey.

About an hour later, the stage was invaded by some drunken-Scot lads. Their name is Alestorm and they're half the reason I went there in the first place. I like them quite a lot. The thing with Alestorm is that they're far from being masters in music, while their vocalist is far from being a new Eric Adams or something. Being none of those does not, however, stop them from being one of the most entertaining live bands I've ever seen. Their simple, booze, women and raids-oriented songs are catchy like hell and have the gift of making the public act pirate-wise, beer (pardon me, mead) included. Their gig (last of the tour for them) included a new song, called... how else, "Rum", and I've noticed my skeptical Finnish friend buying one of their t-shirts at the end of the night so they must've done something right, neh? (am I wrong on this one, Arto?:P )

And in came the headliners of the night, Falun-based band Sabaton. Hell broke lose, I almost broke a nose (not my fault they started a mosh pit next to me) and the Swedes did their jobs flawlessly. Although their war-oriented theme is not the most original, what makes Sabaton so special is their dedication to it and implication in understanding the realities of WW2, together with their tendency of praising soldiers themselves and their heroic facts, rather than the "big men" in lead. Sabaton's power metal is not any huge novelty but it's serious, stout and professional nonetheless. During The Final Solution, a song about the Auschwitz-Birkenau, the whole venue went silent, their lights up in the air, in memory of the 1 100 000 victims Joakim reminded us of. Little by little, Sabaton conquered their public once more. And damn did they do it.

The night was an awesome one. Ended with some "ale" (not at Nancy's tavern, unfortunately), and seeing a drunken sluttish chick trying to put on a strip-tease number to Holy Diver. But that, my friends, is another story.

On history

Lately, I've listened quite a lot to a Swedish band called Sabaton (I'll write about their concert as soon as I'm done with this). They play mostly about 2nd world war and its battles and heroes. A bit earlier on I was reading an interview with Joakim Brodén, the vocalist, interview in which he said something which went along the lines of how history, if not properly known, tends to repeat itself. A thing which, apart being completely true, reminded me of a discussion I've had a couple of months ago with this lady here.

I don't really remember how the whole thing was brought into attention (I think it was during a class, correct me if I'm wrong), but what she said went along the lines of "the best way of keeping history from repeating itself is to hide it from the children, so that they do not know about the problems in the past."

I remember being as scandalized about her statement as I am now, remembering it, but it was a time when I did not write in here and, shame on me, it had faded into oblivion until today. I will start by saying that there have been these kind of opposition discussions since that one, between me and her, and I can't stop noticing we rarely if ever come to an agreement. But that is not the issue here and I will try to make this post as impersonal as I can.

Thing is, what this lady here was saying was, practically, to deny our whole history and hide it from our kids, as if it never were. Besides the obvious 1984 link (although I deeply doubt she's ever as so much as heard of the book), the implications have much more serious grounds.

First of all, denying and erasing one's history is a clear manifestation of dictatorship, of trying to manipulate ideas and feelings (not that it doesn't happen as it is in this "democratic" world of ours) into your own interests.

Second, history tends to repeat itself more often when it is unknown and therefore can't serve as a model and warning. Hell, history has repeated itself even when similar precedent events were well-known, let's take Hitler's failure into Russia, like Napoleon before him, as an example. Not that I complain about that one, though.

Knowing your own history also has a lot to do with respect and paying homage to those that have influenced it in a good way. My great-great granddad fought the First War. My great-granddad, the Second. I have never met them, but I've been told about them and their being prisoners during the conflict. They haven't single-handedly saved a whole village nor defeated an enemy battalion. But they are, just like their brothers in arms, of whom not all have returned from the war, a hero on their own level. It is simple soldiers that make a war. And denying everything will make their deaths even less meaningful than they already are.

Let me get this straight, I do not glorify war in any way. Most of the times, it is an useless, ambition-driven conflict that claims too many lives over too unimportant things. But as much as I hate it, once it's happened one can't simply throw it aside like a dirty sock, because if that is the case then all that have fought it are simply denied their own existence.

So, dear lady, instead of preaching me about how we should lie to our children, you'd better teach yours to accept, not hide under the rug that which has already happened, to love and tolerate. This ain't no fucking hippie message. It's a simple truth. People have to be taught to put differences aside, not sheltered from painful realities. But then again, you, lady, don't really seem too good with tolerance yourself, do you?

Lil' change

Because some friends have asked me to do so, from now on, some of my posts here (those that might interest them that is), will be written in English. Sorry for any inconvenience.

Tolkien & Metal

Fie ca vor unii sa recunoasca fie ca nu, seria lui JRR Tolkien, inceputa in 1937 cu Hobbitul, a reprezentat baza literaturii fantasy moderne si unul dintre cele mai citate, parodiate si luate ca exemplu romane scrise vreodata.

Poate ca dragonii, elegantii elfi sau ticalosii orci se potrivesc atat de bine cu riffurile violente de chitara sau cu ritmul dur al tobelor, sau poate ca pur si simplu ls nasterea unor muzicieni, ursitoarea (putin afumata, fara indoiala, de repeta aceeasi poveste la nesfarsit) le spune “TU vei fi influentat de Tolkien cand vei scrie muzica”, asta conteaza mai putin. Ceea ce e important, si in aceeasi masura evident, e faptul ca Tolkien si fantastica sa lume conduc degajat in topul celor mai mentionate romane in muzica rock/ metal.

Haideti sa incepem cu trupele care si-au inspirat chiar si numele din scrierile lui Tolkien. Numele suedezilor de la Amon Amarth este chiar cel al Muntelui din Minas Morgul, Mount Doom. (in Sindarina “amon” inseamna “munte” si “amarth”, “soarta”). De apreciat totusi faptul ca suedezii nu canta despre Middle Earth, ci despre vikingi. Lucrurile se leaga totusi pe undeva avand in vedere ca si Tolkien si-a inspirat scrierile din Edde (precum si din Kalevala, dar asta le apartine finlandezilor), mitologia scandinava fiind una din specializarile sale ca professor universitar.

Si proaspat-eliberatul Varg Vikernes si-a denumit “trupa” imprumutand un cuvant dintr-una din limbile imaginate de Tolkien. “Burzum” inseamna, in limba Mordorului, “intuneric”, cuvantul fiind chiar inscriptionat pe Inel ("…agh Burzum-ishi krimpatul" fiind traducerea ultimei parti a citatului -"…and in the darkness bind them"). Chiar si numele de scena al lui Varg- Count Grishnackh- e inspirat de numele unui orc din Mordor, Grishnákh. De altfel, pe siteul personal al lui Vikernes se gasesc niste eseuri mai degraba dubioase ce analizeaza intreaga serie, emitand truism dupa truism si aberatie dupa aberatie. Ca si Amon Amarth, si Varg manifesta un interes viu pentru intreagul panteon Nordic, ceea ce din pacate a dus la alte eseuri la fel de banale si de putin valoroase din punct de vedere literar. Singura concluzie care se merita trasa de aici e ca a fi fan Tolkien poate implica de multe ori si o afinitate pentru mitologia nordica.

De altfel Tolkien pare un preferat al trupelor de Black: printre trupele ce “practica” acest gen gasim Gorgoroth (Norvegia- numele fiind tot al unui loc din Mordor), Cirith Gorgor (din Olanda- numele e cel al trecatorii prin care se ajunge in Mordor), Isengard( proiect solo al bateristului de la Darkthrone si, in lumea tolkieniana, taramul tradatorului Saruman), si lista ar putea continua. Amuzant de observat e faptul ca toate numele fac referire la Sauron si la aliatii sai- deci la fortele raului.

Dar numele inspirate de personajele negative ale lui Tolkien nu sunt doar apanajul black-erilor: Morgoth, trupa de death din Germania, il amintesc prin numele lor pe Melkor, personajul negativ din Silmarillion (devenit Morgoth- “dusmanul negru al lumii” in sindarina- odata cu trecerea sa de partea raului) si, pentru o vreme, “maestrul” lui Sauron. Chiar si Cirith Ungol- trupa americana de heavy- par a fi mai degraba fani ai lui Sauron, desi sunt putin mai “cuminti” ca muzica decat colegii lor black-eri si death-eri.

Deocamdata ma opresc la cei care, probabil din atata respect si admiratie pentru Tolkien, si-au ales pana si numele din operele sale. Despre cei care canta despre acestea, pe data viitoare.

[articol publicat initial pe Rock Talk]

Lament of the Valkyrie

My name is Brynhild. I am a valkyrie, a maiden of Odin, sent to carry the victorious dead into the halls of Valhalla. I have disobeyed and into death-like sleep have I been sent by the Allfather. Long was my rest but then a hero came and fought the flames around me, finally ending my long sleep. A dragon-slayer was he and he pledged me his heart and sword. And I have loved him ever since. I, the cold maiden of the ice lands, had never felt love before, nor shall I again. It is he, my beloved, my Sigurd, that has my heart whole.

Amongst rivers of ice have I waited for his return, the sun to melt the cold away. But he went away and forgot me, as if I had never been. Another maiden lies now between his arms, taking that which was once mine. He has gone away from me never to come back, despite my faithful waiting for him. He has gone away and took all the joy in my heart. He has taken sun and warmth, comfort and safeness.

Who I am to judge him, you say? Who I am to still pledge my love to one that has banished me from his heart? I am a valkyrie, I am a chosen of Odin. I am a fighter and a redeemer. I am she who has never been defeated in combat by man or woman alike. But for now, when my mind drifts to my beloved Sigurd, I am only human...

Vintage superb

In ultimele zile, pe motiv de insomnie cumplita plus plictiseala crunta la doua noaptea, am inceput sa ma uit pe Vintage Police si de acolo am inceput sa sar din link in link precum iepurasu’ (Playboy) din p..arty in party. Ei frate, si in decursul acestei minunate calatorii virtuale am observat niste chestii.

Majoritatea site-urilor de “vintage” sunt cam la fel de vintage ca bluza pe care mi-am luat-o saptamana trecuta de la H&M. Adica plua si prefectura. In spatele frumoasei denumiri de “vintage” se ascunde, in nepermis de multe cazuri, o invalmaseala de second hand, haine de la MiniPrix sau magazinul de 12 lei de la coltul blocului.

Eu inteleg acum ca e criza si ca toate domnisoarele posesoare de blog pseudovintage au nevoie de ceva ”banuti” (btw, numai pe mine ma scoate din sarite sa aud o pitzi zicand cuvantul asta??) in plus, ca, deh, te dau aia afara daca te duci in club imbracata la fel de mai multe ori, da’ asta nu inseamna ca trebuie sa macelaresti ideea de vintage si sa prostesti nestiutorii care, de cele mai multe ori sufocati de asemenea site-uri, au ajuns sa confunde vintage-ul si SH-ul.

Vintage nu inseamna hainele pe care le-a avut pitzi cea smechera sezonul trecut, dar nu ma chinui sa explic acum conceptul. Nu e nici locul, nici timpul si probabil sunt altii care se pricep mult mai bine ca mine (gen VintagePolice), desi stilul ma pasioneaza destul de tare si posed cateva articole de gen.

Ei, bine, trecand peste toate hainele de sezonu trecut pe care le gasesti dureros de des rebranduite ca vintage, pozate pe jos, pe pat, pe dulap, pe cearsaf, etc, uneori fara sa mai fi trecut inainte prin masina de spalat, ca deh, e scump, am mai observat un ”trend” care pe mine una ma scoate din sarite cam la fel de tare ca si denumirea unei bluze Mango de acu’ doi ani ”vintage”.

La toate pitzi-precupetele, ”bluzitzele ”(”bluzitzurile”?), “rochitzele” etc, etc, etc, sunt “Superbe”. Citez “rochita superba, doar 25 lei”. “bluzita superba, doar 40 lei” iar lista e practic interminabila, fiindca fiecare blog de genul asta gazduieste macar cate o superbitate de gen.

Pe langa faptul ca mai bine de trei sferturi din carpele respective numai frumoase nu sunt, faza asta cu superbimea mi se pare un fel de cioara laudandu-si puii. Ceea ce nu mi se pare chiar atat de anormal, adica, na, omu vrea sa-si vanda marfa, dar exista si alte cuvinte, in afara de etern-reiteratul „superb”. „De buna calitate” de exemplu, sau „din material bun”. Ma rog, nu ca ar fi adevarat, dar nici aia cu „superbul” nu e asa ca baga-v-ati superbitatea-n cu...tie sa v-o bagati!

De p-aici

Stiam eu ce stiam cand am zis ca sper sa mai scriu pe aici dar ca nu cred. Asa a si fost de altfel. Da' stati linistiti. Traieste vaca. Se intoarce acasa intr-o luna. Mai isteata, mai umblata prin lume, mai inghetata (ba, p-aci ninge!), mai informata, mai.. iunie.

Asa, si cum ziceam, n-am mai scris nimic fiindca in general am avut altele de facut, gen jucat tot felu' de sporturi dubioase, inceput de invatat la chitara (au!), vazut filme, alea alea. Da' na, azi, ca tot ma apucai sa deschid panoul, zic sa ma apuc sa mai dau din gura.

Prin Suedia e frig. Da' frig vere. Ninge cam la doua zile, altfel ploua. Am facut un om de zapada. In noiembrie. Si na, asta ma aduce la ceea ce vroiam sa zic. Fratilor, cum mai plec eu d-aci? Asta e coltisorul meu de natura, locu' in care ma pot plimba singura la doua noaptea prin padure fara sa-mi fie frica, locul in care pot sa visez. Locul in care pot sa scriu. Si mai am o luna...

I wish...

I wish there was some other way to tell you. I wish I could do it so that it does not break your heart. I wish I could say that which you want me to. I wish I could be the way you wanted me to be.

I wish I could feel the way you wanted me to feel. I wish I could feel the same way you do. I wish I could answer to everything you gave me this evening. I wish I could say something half as nice as that which you played for me.

I wish I could see you happy. I wish I could be the one that made you happy. I wish I could tell you why I said no. I wish you knew…

Haha.. traim in democratie

Traiasca democratia? Adica aia din Romania?...
Bun, cu prima intrebare ma inteleg.. problema e atunci cand adaugi sintagma "Tara Prostilor, Coruptilor si Manipulatorilor", adica, pe scurt, Romania.

Azi am citit o chestie tare draguta in una din ordonantele de urgenta date anul asta de guvern. (e vorba de OUG 50/2010)...
Cica:  In cazul modificarilor impuse prin legislatie, nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (1) este considerata acceptare tacita. 
Adica lasa-ma sa inteleg mai bine. Eu primesc un act de la banca.. si vad acolo ca aia ma pun sa semnez ca le dau de 2 ori mai multi bani decat ar trebui si mai stiu eu ce.. 
Si am 2 variante:
1. Semnez si is mancat, platesc pana imi sar ochii din cap.
2. NU semnez si se considera ca is de acord, si iar platesc pana imi sar ochii din cap.. 
Mai exact, sunt sau nu de acord cu ceva, nu pot face nimic, ca asa au hotarat niste tampiti din Guvern. 


Asta parca ar fi din categoria Adolescenti, sectia 15-17 ani: "Daca zice Nu, inseamna defapt Da.."
Un NU e un NU domnilor, invatati sa respectati democratia aia pentru care cica ati luptat in '89.

if books were boyfriends.. (versiunea 2.0)

La cerere, si inspirata de postul Morannei, pun si versiunea mea.. Here goes:

Mircea Eliade's books - eternal love

Octavian Paler's books - the guy that changed my life starting with his first kiss

Pe culmile disperarii - Emil Cioran - the guy I dated when I was younger just because he used to be so damn popular

Do androids dream of electric sheep? - Philip K Dick - the weirdo that got me fascinated at our first date

Tunelul - Ernesto Sabato - the psycho I fell in love with when I was depressed

J.R.R. Tolkien's books - the perfect guy that I went out with for quite a while. To be more precise, until he started to obsess me with dogs. Though, I still enjoy meeting him from time to time.

Vampirul Armand - Anne Rice - the hot guy from the senior class that I met in High School and hooked up with at a party

John Saul's horrors - the extreme kid that I loved hanging out with when I was 15

Adela - G. Braileanu - the older guy that I've been dying to meet and whom, in the end, couln't reach my expectations

Ciresarii - C. Chirita - I really loved him when I was little. And I enjoy thinking about him now.

Dracula - Bram Stoker - the guy who always thought "he knew better".. well, he didn't.. and no, I didn't like him..

Calvarul, Anna karenina - Tolstoi - the smart guy I've always liked, but couldn't entirely understand

Magicianul - John Fowles - the guy that got me in the adventure of my life

Twilight - Stephenie Meyer - sorry dear, you're the worst kisser ever

Phantom of the Opera - Gaston Leroux - the aristocrat that got me at one of my best dates ever

Lorelei - Ionel Teodoreanu - I loved that guy and I really wish our relation lasted longer

Notre Dame de Paris - V. Hugo - the guy that captivated me with his way of seeing things and living emotions

Cu iaurtul inainte

Noh, dracusoru' n-a mai scris de mult, din varii motive, unul fiind ca m-am cam tirat "pe dincolo" adica prin Suedia momentan.

Suedia care mie, una, imi place de mor. Ma rog, n-am vazut-o pe toata, da' tin sa spun ca acolo unde sunt eu (undeva la nordvest de Stockholm, un campus universitar in afara orasului Sala) e tare fain. Ma rog, cu o singura exceptie (pana acum). Sa v-o zic si voua.

Ieri seara, o usa nemernica s-a gasit sa se inchida tocmai cand dracusoru' isi tinea degetul pe tocul ei. Asa ca momentan am una bucata deget mare de la mana stanga umflat si bandajat, yay.

mnoh, cu degetu cat usa ii mai greu sa te descurci normal asa ca azi dimineata m-am cam chinuit sa desfac una bucata cutie cu iaurt. si vine o domnisoara pipita la mine (traducere proprie): "oh, sa te ajut sa-l deschizi. Probabil in Romania nu aveti asa ceva si de-aia nu stii sa-l deschizi." Pentru un moment mi-a venit sa sterg putin cu ea pe jos. Apoi mi-am amintit ca-s curate podelele si mi-a venit o idee mai buna. "Nu" i-am zis "doar ca la noi se deschid pe baza de amprenta digitala." Partea funny? nici acu' nu s-a prins ca faceam misto de ea.

Apropo, cu asta-mi deschid "Jurnalul de Suedia" in care o sa mai si scriu uneori. Sper.

Frisca si patrunjelul

Aseara intr-o cofetarie.
Tata: frisca asta, de care e?
Vanzatoarea: Naturala *moment publicitar* vegetala.
Tata:...


Na, ca facura astia si frisca de patrunjel >.<

Poveste cu soare, americani si romani

Soarele lumina molcom intinderea desertului Afgan, pasarelele ciripeau de foame iar din cand in cand cate un soricel alerga voios printre dune. Plini de serenitate, americanii si afganii isi zburau reciproc creierii intr-un gest de contopire cu universul dar si cu nisipul de pe jos si cu cativa caini prea infometati ca sa se mai uite de ce natie era pranzu'.

O baza aproape izolata trona in mijlocul pustiului, inconjurata de un gard de sarma gimpata si continand o cladire darapanata. Pe undeva pe jos puteau fi vazute cateva drapele cazute de pe sus la ultima furtuna de nisip. In cateva puncte de control stateau cativa soldati. Jos, altii asteptau in spatele unor baricade.

Deodata un taliban ce pandea intre dunele din fata bazei striga intr-o engleza stricata: "Fuck you amerikanski! Go to Romania!" Americanul din turnul de control se uita mirat, scoate o harta si o consulta, timp in care talibanul ii imprastie creierii, apoi se retrage dupa duna razand.

Ceilalti americani se uita uimiti, nestiind nici unde e Romania si nici macar sa o asocieze cu expresia "Du-te la dracu!"

Situatia asta, tinea de cateva zile, un mic palc al armatelor aliate asediat de talibani mereu si mereu, plus batjocoriti cu poanta cu "Go to Romania!" care ii costase cate un om in fiecare zi, fiindca niciunul nu se abtinuse sa nu scoata harta in cauza.

Pe timp de vant, de furtuna si caldura, cele doua armate se luptau si se luptau, asta atunci cand combatantii nu dormeau ca porcii in asediu. Faza cu luptatul pe timp de furtuna era relativa... in desert ploua rar, dar cand ploua, ploua destul de mult. Asta era cosmarul americanilor, pentru ca de fiecare data o nenorocita de picatura de apa se prelingea in jos pe teava vreunui M4, afectand ireversibil sistemul de tragere, desi pe arme statea scris mandru: "Made in USA" alaturi de o lista de aliaje fantasmagorice din care erau fabricate componentele. Urmasii lui Patton nu intelesesera nici acum de ce armele rusnacilor, Kalasnicoavele ajunse peste tot in lume, trageau de sub apa iar ale lor sucombau si in contact cu o flegma.

Deodata talibanii incepura un tir sustinut asupra fortelor aliate. Din baza americana se auzi un strigat pitoresc: "Haoloooo! Nu trage ca ham copii acasaa sa moor!" Apoi un altul: "Taci bai dracu din gura ca aia nu se joaca." Autorul primului strigat purta un maieu de camuflaj, un lant gros de aur la gat, care il scapase de multe gloante, si o pereche de pantaloni militari asortati cu adidasi Nike cumparati din Europa Shoping Center. Ca arma avea o sabie si pe aproape un topor. Nici el nu stia de ce descreieratii aia trageau cu arme. Al doilea interlocutor purta mandru un tricou pe care scria "A matter of life and death", o pereche de pantaloni militari si niste bocanci imensi. In mana tinea un Kalasnikov iar pe piept avea doua cartusiere in "x". In urechea dreapta avea o casca din care se auzea duios un ritm de heavy metal.

Zambind la soldatul atipic cu adidasi Nike spuse: "Sa vedem cum te ajuta Gutza aici, parlitule." Dupa aceste cuvinte de-a dreptul rautacioase, individul se ridica si trase o salva de Kalasnikov. Se auzi un zgomot surd, si o pata pe nisip marca un taliban cu creierii zburati. Tipul cu lant de aur, pe care il vom numi de acum "Soldatul Atipic" spuse: "Bai frate ce pierdere... pai cata fier era in alea... cata valora astea pa piata neagra. Astia cu fesuri e nebuni sa iroseasca atatia euroi pa noi."

Celalalt, pe care il vom numi "Soldatul Iron Maiden" spuse: "Taci bai dracu'. Razboiul inseamna glorie, inseamna ca poti sa-ti aperi tara, asta daca nu stai itr-a noastra. Da sa dea dracu' daca rahatu asta de aici are vreo glorie in el. Gloantele nu zoboara pe langa tine ca in versurile din piese, nu te duci nici sa ataci, nici sa aperi ceva, doar stai la soare si puti a hoit. Gloantele astora nu suiera decat prin ficatii tai. Plus ca boii astia musca mereu la faza cu Romania."

"Soldatul Iron Maiden" se lasa dupa baricada si trase o gura zdravana de bere, apoi arunca cutia in capatana "Soldatului atipic". "Tu de ce ai venit ma la razboi?" Celalalt raspunde cu o voce stinsa de caldura: "Pai cica dau astia dolari in fiecare saptamana manca-tzi-ash. Da cine sa stie ce dracu trebuia sa facem aici. Io stiam ca trebuie sa ma alerg cu niste nebuni cu fes pe cap care impusca sau explodeaza unde nici cu gandu nu gandesti? Trai-mi-ar familia, ce viata." "Soldatul atipic" incepu sa fredoneze o manea, gandidnu'se la cum a crescut el in Bucalele pitoresc si cum din orasul linistit si din Dorobantiul pitoresc a ajuns in mizeria asta.

Un picior scurt dar bine plasat in coaste ii intrerupse trilul gingas. "Taci!"

Sunetul stins dar in acelasi timp rapid de heavy metal persista peste desertul intins...

... Asa trecura multe zile, in care soldatii americani isi pierudra in final creierii, talibanii fie spunandu-le poanta cu Romania, fie ademenindu-i cu reviste porno, plasme care rulau "Sex in the City" sau DVD'uri cu Twilight la doi parai bucata, si blue ray pe deasupra...

Moartea celor doi era aparent inevitabila. "Soldatul Iron Maiden" grai pe un ton folosofic, cu vorbe nefilosofice: "Cocalare! Vin de asculta si tu nitel, sa nu zici c-ai murit prost." "Soldatul atipic se uita la el speriat si intreaba: "Ba, da sigur n-ajung la al necuratu daca ascult? sigur sigur?" Celalalt raspunde: "La ce coeficient de inteligenta ai, nici macar ala nu s-ar interesa de soarta ta." "Atipicul" se apropie incet si pune una din casti la ureche, se uita in jur terifiat apoi se relaxeaza. Un alt picior bine plasat ii opreste zvacnirile instinctive ale coapselor si posteriorului. "Pe asta se da din ce ai tu pe post de greutate in plus, adica din cap." Celalalt arunca cu parere de rau o alta cutie goala de bere. Mai ramanea una sigura.

"Atipicul" asculta muzica din care nu intelegea mare lucru si se uita speriat imprejur. Usor de tot talibanii avansau taras spre gardul bazei. Curand erau chiar in spatele baricadei celor doi, si usor incepura sa se ridice, gata sa traga.

De odata insa, ceva ce semana cu o gogoasa gaurita la mijloc, de culoare albastra, aparu pe cer. Din ea iesi un avion demodat, din al doilea razboi mondial. Acesta incepu sa coboare in picaj spre teatrul bataliei, iar inainte sa ajunga jos dadu drumul unui obiect negru cilindric...

Desertul se transforma intr-o vapaie imensa iar orasele invecinate vazura cea mai frumoasa ciuperca de foc. Din cer se auzi un strigat stins intr-o japoneza amestecata cu engleza: "Drum bun nenorocitilor, Pearl Harbor e al nostru!"

P.S.:Acesta este un pamflet si trebuie luat ca atare. Orice asemanare cu aspecte reale ale vietii este pur fictiva... oare?

By The Peacekeeper

If books were boyfriends

J.R.R. Tolkien’s books- Love of my life.

Neil Gaiman’s books - the incredibly hot rocker I’ve been returning to every 3 months for a couple of steamy nights.

Stephen King’s “Dark Tower” series- the hottie I have started fucking lately and try not to fall in love with.

Stephen King’s horror books- the hottie with a gory twist.

J.K Rowling’s “Harry Potter” series- the guy sex used to be amazing to have with, but kinda disappointed me lately.

Marion Zimmer Bradley’ s “The Mists of Avalon”- the hot medievalist lady professor I’ve recently been obsessing with.

Cormac McCarthy’s “The Road”- the elderly gentleman I admire and respect because of the tough life he’s had.

Angela Carter’s “The Bloody Chamber”- the hot folklore lady professor I’ve been obsessing with for quite some time.

Anne Rice’s “The Vampire Chronicles”- the guy I loved in high-school and thought I’d spend my lifetime with.

Anne Rice’s “The New Vampire Chronicles”- the guy I loved in high-school, broke up with, saw again after some years and fucked out of pity.

George R.R. Martin’s “A Song of Fire and Ice” series- the guy who likes me and thinks he could replace the love of my life.

Stephenie Meyer’s “Twilight” series – the stupid guy I’ve been making fun of (but who is terribly successful with teenagers).

Nicholas Sparks’ books (pick any, they’re completely the same) – the guy who’s pretending to be sensitive to seduce stupid girls.

Dostoievsky’s books- the extremely smart guy I’ll never be able to have but will always love and admire.

Christopher Priest’s “The Prestige”- the steampunkish geek guy I had a big crush on.

Astrid Lindgren’s “Brothers Lionheart”- my playground love (who is now one of the friends I turn to when I need a smile).

Bram Stoker’s “Dracula” - my high-school boyfriend’s dad (whom I found incredibly hot).

Andrew Davidson’s “The Gargoyle” – The guy I had heard a lot of good things about, thought they were bullshit, but had the most pleasant surprise of my life when actually meeting him.

Richard Russo’s “Empire Falls”- the guy I made love to once, had the time of my life, but never did it again for fear of not being disappointed.

Phillip. K. Dick’s books – the junkie with a very interesting and cynical view on life I enjoy talking to.

Chuck Palahniuk’s “Fight Club”- the muscle-man that has a lot more to him than reaches the eye.

Ursula K. LeGuin’s “The Left Hand of Darkness”-the bisexual guy who is very nice to talk to and pleasant to go out with every now and then.

Umberto Eco’s “The Name of the Rose” – the guy whose charm I could not understand as a teenager but whom I adore now.

Salman Rushide’s “The Satanic Verses” – the guy you either love or hate. I love him with all my heart.

Hunter S. Thompson’s “Fear and Loathing in Las Vegas”- the junkie who pisses off the hell out of me (and whom for some weird reason everybody likes).

Frank Herbert’s “Dune”- the guy whom I once adored and still is very dear to me.

Margaret Mitchell’s “Gone with the Wind”- the perfect gentleman.

:)

Dracusoru aici de fata a avut o saptamana foarte proasta, inceputa cu o veste cumplita (si anume ca Dio nu mai e), continuata cu o cearta cu un om pentru care pana mai ieri mi-as fi dat si sufletul, si dominata per total de o raceala scarboasa de tot.

Astazi insa, ziua dracusorului s-a hotarat sa contrasteze cu celelalte, si sa fie una frumoasa. da' frumoasa rau de tot.
A inceput bine datorita vizitei unei prietene, cu care am stat la taclale si am barfit pana ni s-au lungit urechile.
Apoi a urmat pisoiul alb dintre masini. Apoi magazinul unde am gasit jeleuri precum cele din copilarie (si sper ca nu datau de atunci..), cu doamna vanzatoare care era foarte draguta. Am descoperit una dintre cele mai frumoase zone ale Bucurestiului. M-am distrat la air hockey (desi am luat bataie pe cinste). A fost tipul cu tricou cu Manowar care mi-a zambit, gave me horns (adica asta\m/, perversilor!) si mi-a strigat Hail! (si eu si omu' cu care eram aveam tricouri cu Manowar).Apoi, soarele care a lucit toata ziua. Apoi, pustiul de la supermarket, care se uita cu o ochi mari la mine (i-am scos limba si a facut la fel). A urmat golden retriever-ul care m-a lins voios pe nas.

Dar, mai ales, dupa toate, e omul care, la fel ca in majoritatea zilelor, mi-a inveselit-o si pe asta. E omul langa care invat, zi de zi, sa traiesc. E cel mai bun prieten al meu si cel mai drag totodata.
Azi te iubesc, lume!

One does not simply walk into Mordor

Si nici Bucurestiul nu pare sa fie mai departe. Pe langa sutele de mii de dubiosenii umane din Capitala, simplul fapt de a merge, in unele zone, necesita cel putin un tanc, sau, preferabil, un avion (asta cand n-ai vulcan tusitor). De ce? Pai, mai nou, in Bucuresti au aparut cratere. Precum cel de mai jos:

Care crater sta ca la el acasa pe o strada bucuresteana. Si sa nu credeti ca e cine stie ce strada printre blocuri, eventual prin Popesti-Leordeni. Nu, fratilor, craterul de mai sus e detinut cu mandrie de vajnicul Bulevard Magheru.


Miercuri craterul domnea acolo. Joi, se mai cascase putin. Vineri, si mai tare, dar macar pusesera un semn de avertizare. De reparat mai greu ca doar e criza, punem ceasuri de zeci de mii de euro. Cine are nevoie sa astupe niste amarate de gropi? Sunt curioasa cat o sa mai ramana acolo.

Si totusi, daca e o gaura neagera provocata de LHC....?

AI Love is creepy!

Titlul presupun ca va suna interesant pentru pasionatii de SF. Pe scurt, treaba sta cam asa: un japonez s-a casatorit cu iubita lui. Pana aici nimic ciudat, japonezele is chiar bune si aparent barbatii de pe la ei nu sunt gay (desi unii sunt, vezi Tokio Bordel). Asa, detaliile sunt ciudate, si anume ca iubita japonezului eu un personaj dintr-un joc ce simuleaza intalniri virtuale, aka iubita lui e un program, cu cod, algoritmi si toate chestiile aferente. Sa spui ca omu' iubeste matematica ar fi nitel exagerat...

Oricum, specimenul in cauza a declarat ca se simte foarte bine cu iubita lui si ca desigur constientizeaza ca ea nu e reala. Dar la ce folos daca a zis ca momentan nu-si doreste alta relatie.

So, AI love is creepy, si tipa nici macar nu-i un AI calumea, cu avatar and all that. Deci exista si chestii mai rele decat relatiile la distanta prin metode de corespondenta...

Povestea are romantismul ei totusi, prima chestie: suna a sf, a doua... machines will take over the world, someday si probabil incepand de acolo. Tipu' are nevoie de ajutor din pacate daca a reusit sa se refugieze in asa ceva. Preotul care cica ar fi facut respectivul legamant probabil ca era la fel de nebun ca si proaspatul casatorit sau probabil avea si el vreo idila cu vreo masinarie de prin casa.

So,concluzie,play the game, don't fuck it.

P.S.: Pt. cine se pricepe la tehnica, vreau si eu un android sexos pe comanda. Detaliile privind programarea le discutam mai incolo dar sigur vor include stergerea fisierelor cu fite, a programului ce controleaza dorinta de a merge in Bamboo sau de a locui in Dorobanti plus utilitarul ce introduce rulatul de manele fara numar, asta daca androidul e fabricat in serie in Romania. De asemenea nu trebuie sa urle sau sa ceara bani si informatii. In rest o las la latitudinea programatorului.

Video ca sa va uimiti:

De Paste

Hristos a-nviat ma copii!

Cica iar am inspiratie si poluez pagini albe, bine macar ca sunt virtuale si am salvat un copac. A murit o padure investita in hartie igienica deoarece tara asta are nevoie de multa avand in vedere vremurile de cacat plus activitatea de a-l manca sistematic.

In prima zi de paste am stat pe acasa si am facut cam tot ce face omu normal si anume ia lumina, cica e prieten cu toata lumea si mananca si bea ca porcu. In timpu asta am avut timp sa observ natiunea romana live la tv (da, posturile straine se inlocuiesc cu multe antene, 1,2,3... 100 si multe posturi "prigonite" gen Realitatea TV sau cacat Taraf tigan TV.

In principiu lucrurile is cam la fel... stirile sunt la fel facute de niste jurnalisti inapti care au facut jurnalismu' la fara frecventa, poti vedea betivi din Iasi si impuscati din alte orase. Apoi cateva babe si moderatori care se vaita ca o duc rau, denotand lipsa de coaie a acestui popor pe care o sustin si o voi sustine mereu.

Pe langa asta lumea mai nou se duce de Paste in club si da din buci pe house. N-am inteles niciodata alegerea respectiva si anume de ce te-ai duce sa-ti crapi capu pe house intr-o incinta inchisa si plina de fum, uitandu-te la niste bagaboante ieftine care se zbantuie imbracate in iepuri... Aw well... poate is eu mai ciudat sau poate activitatea respectiva chiar e de tot cacatu'. Inclin spre a doua parte.

Azi l-am vazut din nout pe Gutza manelist, si nu n-am facut un articol special cu asta pentru ca cimpanzeu' n-are nevoie de publicitate. Doar exista PRO TV'u' sa i-o faca... cu Maruta care are si el in familie o sumedenie de specimene similare cu Gutza, vezi Andra aka idioata de nevasta-sa.

Tin sa mentionez un citat dintr-o sceneta de-a carcotasilor: "Romania e tara in care totul se tiganizeaza." O fi avut si Huidu o revelatie, sau Gainusa ca parca el baga textele.

Have fun si Paste fericit!

Cand n-ai ce face, scrii o carte de genu asta...

Ca aia pe care am gasit-o azi la o taraba si in fata careia m-am crapat de ras. Cartea avea ca subiect influenta muzicii in vindecari sau ceva apropiat, una din cartile de "ezoterism" la duzina expuse prin minunatul Bucuresti si care ar fi cumparate numai de cineva cu destula incultura cat sa creada ca sunt mai intelepti daca citesc asa ceva.

Desigur, ce era incadrat la muzica iadului, satanica and all the kind of shit? Logic, metale rock and whatever else. (Sigur Elvis cu Love me Tender era al mai mare satanist si i-a corupt si p-aia de i-au urmat in rock respectiv metale.) Dar totusi unde era radacina raului din muzica? In jazz! Caci de acolo se trage rockul... din jazz si blues. (Daca nu e corect astept corectari multiple dar asa era in carte).

Deci jazz + rock and roll + rock + metal = muzica din iad. A si sa nu uitam, citat: "tobele africane folosite in ceremenii magice" care sunt comparate cu rockul in orice carticica de doi lei de genu asta. Pe langa asta daca respectivii au ascultat ritmuri africane si ceva rock vor vedea ca nu prea merge sa compari asa ceva. Intr-adevar ritmurile africane sunt interesante si poate hipnotice dar depinde... unii oameni nu pot fi hipnotizati. Depinde si cat de usor influentati se lasa unii.

Apoi urmatorul argument ce priveste faptul ca rockul ofileste plantele, aka experiment stiintific.

1. Plantele mele nu s-au ofilit... de la mine urla metale din boxe da vad ca nu le deranjeaza. In secret cred ca de fapt ele dau din cap. Concluzie? They are the plants from Hell!

2. Oare aia care puneau difuzoru' langa plante au auzit vreodata ce naiba inseamna un camp magnetic in jurul unei boxe care functioneaza? Fiecare aparat, bucatica de tehnica din lumea asta emite unde radio... Din cate stiu eu plantele si undele radio nu prea se pupa, mai ales cand duci experimentu la extrem si le expui continuu la asa ceva. Pe langa asta la o muzica mai lenta boxa nu functioneaza la capacitate maxima si e posibil ca plantutele respective sa reziste ceva mai mult. Despre faptul ca plantele se vor intoarce spre muzica mai lenta? Asta e o chestie impotriva naturii. De ce s-ar intoarce spre un dispozitiv electric? Eu stiam ca pentru fotosinteza e nevoie de lumina + CO2 si altele. Nu cred ca boxa da lumina si CO2 la reduceri.

3. For fun: Matza mea asculta metale. Asa si? Asta insemna ca pana acum trebuia sa fie praf, dar nu e. E f simpatica si nu a devenit o matza psihopata care ma cauta cu cutitu prin casa sa-mi fure mancarea din frigider.

Apoi despre faza cu "Muzica rock deschide cai pe care intra in corp entitati malefice care duc la consumul de droguri si alcool." Asta este tot din carte? Eu zic ca nu e nicio energie malefica pe aici. Un pusti tampit care asculta o melodie se apuca de baut deoarece crede ca nu va trece vreodata peste problemele lui de adolescent. Sinucisu si bautu depinde de psihicu fiecaruia. Daca esti dezaxat te impusti sau impusti pe altii... daca esti alcoolic te apuci si bei pana crapi. Totu' tine de alegere nu de muzica.

Chestiile "malefice" din metal se datoreaza unor trupe care vor sa aiba imagine si bani sau unor solisti sariti de pe fix, una din doua. De obicei aia sariti de pe fix au un sfarsit tragic si mediatizat. Cei sanatosi raman in istoria muzicii, cunoscuta sau nu...



Have fun si rock on!

alegerile lor!

Inceteaza sa zici copiilor ce sa faca!
Lasa-i nabii sa aleaga ce vor! Mergi la ei cu o lista cu toate facultatile si sectiile ce exista, las-o in fata lor si obliga-i sa intinda degetul si sa aleaga ei.
Obisuieste-te sa nu mai speri sa iti indeplinesti propriile visuri prin viata lor.
Pune-ti copilul sa aleaga, si nu o sa reproseze apoi ca face ce nu-i place, si nici nu o sa stea nopti la rand sa se gandeasca cum sa-ti spuna mai frumos ca vrea sa reunte.

Renunta odata la egoismul tau stupid de a avea copilul perfect de pus in dictionar la sintagma "fiul/fiica ideal/a". Nu faci decat sa-i distrugi viata si sa-l faci sa isi piarda increderea in orice vis avut vreodata.

Dilema Zilei

Asa, Dilema zilei... nu e veche da nici noua. Dilema zilei pentru mine e Serban Huidu. El cica asculta rock. Intrebare: asculta rock sau doar AC/DC? Cred ca trebuie sa-i mai arate cineva niste formatii noi ca eu n-am auzit alta urma de rock de la el in afara de ei.

Besides, faza cu "inrokuitu" radioului? Unde e? K mi-a crapat capu de housereala toata ziua. Deci omu' asta asculta metale sau doar AC/DC si "haus"?

P.S. De outze ude ala de Gutza nu s-a mai auzit nimic cu "initiativa" lui. I'am zis eu cuiva ca se indigneaza for nothing.

Hail and kill!

S-asa ne facuram 3

Precum, dar complet opus celor 4-3-2 evanghelisti, dracusorii se facura din 2, 3.
Doamnelor, domnilor, spambotilor si mangustei care-mi urmareste insistent elucubratiile, va anunt ca dracusorii au primit azi un nou membru printre ei, un drag prieten si un om extraordinar, si care incorporeaza toate calitatile necesare dracusoritului, adica sictirul, inteligenta (nu-mi fac singura reclama, chill) si mai ales heart of steel-ul din dotare:))

Omu' e client vechi, fidel si drag, si s-a produs o vreme pe propriul blog (il gasiti in blogroll), dar acum a decis sa devina un "bradar of metal" cu cornite, si iata-l

Ladies and gentlemen, from the united states of "sa-mi bag picioarele", all hail The Peacekeeper.

lamuriri

Deci, copii, lectia pentru azi.

1. Manowar nu sunt, si aici citez, "poponari". E dubios sa spui asta despre niste barbati care probabil la viata lor au avut mii de femei (si nu zic ca e de lauda, ffs) in cazu' in care tu esti un virgin frustrat de 25 de ani.

2. Thor nu a fost in niciun caz un zeu grec. Asa cum se-ntreaba Google. Ma intreb cati or fi cautat asta pe saracu' Google de a ajuns s-o indexeze ca prima intrebare.3. Manowar nu au nicio melodie numita "Diana". Asta ma intreba cineva azi, afirmand sus si tare ca a auzit el melodia care suna ceva de genu' "dianaaaa" bla bla bla, si vrand sa stie daca-i e dedicata Printesei Diana (wtf?). tre sa recunosc, mi-a luat ceva de gandit. Pana la urma mi-a picat fisa. de fapt, melodia se numeste... Guyana (cult of the damned), de pe albumul Sign of the Hammer, iar refrenu' e cam asa :

"Guyana in the Cult of the Damned
Give us your word for the grand final stand"

PS: dupa cum puteti observa in coltul din dreapta jos al pozei, Odin se cactus pe el de ras cand vede ca i-au mutat Valhalla in Olimp. ;))

Dio

De azi-dimineata am ascultat Dio incontinuu.
Ronnie James Dio e un monstru sacru al muzicii, iar la aproape 68 de ani, se poate spune ca le-a cam facut pe toate. A fost, printre altele, solist al Black Sabbath si Rainbow, momentan activeaza in Heaven and Hell si din pacate, in toamna anului trecut a fost diagnosticat cu cancer.
Ceea ce nu-l impiedica sa mearga mai departe. Asa ca, pe 26 iunie, Dio vine in Romania, in cadrul festivalului Sonisphere. Din pacate nu voi putea ajunge la concert.
Dar Dio ramane Dio.
Si pentru mine, Last in the Line va ramane mereu "acea" piesa. A fost, cred, prima piesa a lui pe care am ascultat-o. Eu l-am descoperit destul de tarziu, din pacate.

PS: daca il aud pe vreunu ca zice ca seamana la voce cu Cristi Minculescu, va pot recomanda un dentist bun.

Old friends

Intotdeauna mi s-a parut ciudat sa ma intalnesc cu o persoana pe care n-am mai vazut-o de foarte mult timp. N-ai de unde sa stii cum s-au schimbat fata de cum ti-i amintesti si mai ales cum te-ai schimbat tu.

O sa fie o zi ciudata.

Scurta lectie de astronomie.

Dracusorul refuza sa creada ca cineva inca mai crede, in secolul XXI, ca Soarele e o planeta :|

De ce Manowar

"Cum dracului poti sa asculti asa ceva?" imi spune sclifosita de vizavi, cu gura facuta punga in dobitocia ei atotstiutoare. Ma priveste pe sub genele incarcate de rimel ieftin, gros, si apoi trage un fum din tigara, urmat rapid de o sorbitura din votca pe care o bea asa, ca-i rock frate, nu ca i-ar placea in mod special. Imi scot parul de sub gulerul sacoului si incep sa spun o poveste.

Nu e o poveste care incepe cu "a fost odata ca niciodata" pentru ca alea au final fericit si printi incantatori. A mea n-are nevoie de asa ceva. E o poveste despre o fata, Maria sa-i zicem.

Maria a fost mereu un copil retras, cuminte, care citea mult si nu iesea la joaca aproape niciodata. A mai crescut si a inceput scoala. Primii 4 ani, desi vag sacaiti de-o invatatoare lacoma, nedreapta si aroganta, au fost mereu plini de bucuria de-a fi o eleva buna, de-a lua premiul intai, chestii de-astea care la 7-8 ani te umplu de mandrie. Dar asta ar fi trebuit sa fie un semn de alarma. Daca asa era pana si invatatoarea cum aveau sa fie ceilalti? Nu era locul ei acolo, si Maria a aflat asta mult prea tarziu.

Din clasa a cincea, penultima clasa pe dreapta de la etajul unu a devenit iadul ei personal. Era tocilara putin plinuta, tunsa baieteste, fiica de ingineri printre progeniturile de procurori, judecatori, mari patroni si-alte asemenea specimene de "vaza". Era aia care nu se ducea in cluburi (la 12 ani!), care nu fuma prin baia mizerabila ce purta inca pe pereti urmele ultimei felatii pe care Magdalena, curveta de la H i-o fi oferit-o cine stie carui emancipat, nu dadea din cur pe Mafia si LA, si in general nu se imbraca de discoteca la scoala.

Pana in clasa a 8-a, Maria a fost tinta tuturor batjocorilor, persiflarilor si privirilor rautacioase. Pentru ca nu purta Nike asortat cu un kil de aur. Pentru ca prefera invatatul fututului. Pentru ca era preferata profesorilor, nu a cluburilor. Numai Dumnezeu stia cate palme si injuraturi, cate piedici in drumul spre tabla si jigniri primise.

Cam pe atunci l-a cunoscut pe Lucian. Era cu 5 ani mai mare ca ea si tocmai se mutase in cartier. Era frumos si inalt, bine facut (juca handbal de performanta!) si avea ochi albastru-gri. Poate de-asta l-a si iubit o vreme. Sau poate fiindca Lucian o acceptase asa cum era ea, si-o apropiase de el si devenise, pentru un timp singurul ei prieten.

Au devenit "frate-miu" si "sora-mea a mica" in scurt timp, si dupa oribilele ore de la scoala doar alea 10 minute de flecareala de pe casa scarilor o mai salvau. Iar intr-o zi a venit la ea cu un CD (ce noutate pe vremea aia!), pe care scria "Manowar- Kings of Metal". In seara aia, Maria l-a ascultat. Iar si iar. Pana dimineata stia pe de rost versurile, si era o alta persoana. Ceva se trezise in ea. Totul se schimbase si intelesese ca putea sa faca lucrurile asa cum vroia ea.

Incepeau orele la 12, aveau Biologie. "Tocilara urata", i-a strigat smecherasul clasei de pe banca unde fuma, linistit, de fata cu profesorii de altfel". A fost ultima jignire pe care-am primit-o vreodata de la ei. A fost primul picior in stomac pe care l-am dat cuiva.

Nasul meu ca gogoneaua..

Ca tot vorbeam de coate in postul anterior, sa va povestesc o intamplare cu un cot, un metrou si-un dracusor.
A fost odata un dracusor care, in amurg de seara, se intorcea acasa, ca orice dracusor cuminte. Si cum mergea ea linistita cu metroul, acest diabolic mijloc de transport a ajuns intr-o statie.

Dracusorul isi vedea linistit de treaba ei cand, deodata, un nene isi aduce aminte ca acolo trebuia sa coboare si el, si a tasnit de zici ca avea o furca-n... dos. In traiectoria sa, la viteza de RoadRunner travestit pe care o prinsese, a aplicat un cot mai sus mentionatului dracusor care s-a dezechilibrat si a intrat cu nasul din posesie in bara de care se tinea.

Si de aia n-are ursul coada. Si nici dracusorul nas neumflat. Au.

Kilipirim

Am fost si eu p-acolo, mai mult sa casc gura d-asta data, ca mai greu cu finantele. Criza, ce sa-i faci :)). Alex si-a luat niste carti, mi-am luat si eu una, dar cam atat.
Oferta? Pai a fost cam aceeasi de la Gaudeamus, cu mici diferente (Polirom si Humanitas au avut mult mai multe reduceri iar Rao, ca de obicei, nu serveste).

Ceea ce m-a frapat in schimb a fost cata lume pleca cu plasele pline. OK, si eu practic asta in momentele de finante prospere, dar nu e aia problema, ci o discutie pe care-am auzit-o azi, in timp ce plecam de acolo. Doua tipe, cam la vreo 20 de ani as zice.

Una din ele: "Da' ce faci tu cu atatea carti?"
Cealalta "A, nu pentru mine. Eu nu citesc. Da' le mai dau cadou, ca-s ieftine." Frumos, ce sa mai zic.

Partea a doua, si mai stresanta de altfel, a fost aglomeratia, ieri la pranz fiind un vacarm cumplit, de unde m-am ales cu pantofii calcati si rascalcati si cu paltonul agatat de geanta unei stimabile. De asta data am preferat sa nu ma enervez. Si nici n-am dat din coate ca oltenii care, conform unei cunostinte, sunt cea mai nasoala rasa de pe pamantul asta.

HAIL AND KILL

Ca majoritatea zilelor dracusoresti, ziua de azi a inceput intr-un sictir fara de hal. A fost, ca ultimele (multe) zile, una de tot rahatul, ceea ce spune multe avand in vedere ca joia e singura zi din saptamana cand sunt fericita, fiindca am cursul meu preferat. 6 ore chiar:D
Dar azi oricum era groaznic. Mi-a fost frig pana la metrou, ma durea glezna, capul, mi s-a facut rau. Am aflat ca am ajuns la facultate cu 2 ore mai devreme decat trebuia. Si tot asa.. credeam ca o sa fie, per total o zi oribila. Si asa a si fost..
Pana candva, pe la 12, cand Bogdan mi-a dat ceea ce cred ca o sa fie cel mai frumos mesaj pe care l-am primit pana acum: "Vin Manowar! Pe 25 iunie!".
Ne vedem acolo, fratilor..
Hail the Kings


PS: Mai multe, aici

Dracusor reinviat

Pentru ca in ultimul timp am tacut, incontinuu. Pentru ca nu am mai putut. Pentru ca nu mai aveam de unde. Nu mai aveam cum. Dar acum am revenit.
Dracusor fericit de altfel. Amanunte in postul urmator.